Implantul mamar – Part III

Citiți înainte Partea I și Partea II.

Am tot amânat postările din seria aceasta pentru că necesită destul de multă documentare iar eu nu aveam timpul necesar. Cred totuși că e mai important să aflați experiența mea decât să vă povestesc istoria implanturilor.

Vreau sa va spun înainte câteva lucruri  care mi se par foarte importante despre formă și volum. Forma implantului în general nu se alege de către pacientă (mă rog, decât în cazul în care se potrivesc ambele, și anatomic și rotund) ci în funcîie de distanța dintre mamelon și șanțul mamar (la cele cu distanța mai mică merg anatomicele, la cele cu distanța mare merg rotundele), în funcție de poziția mamelonului (îndreptat în sus sau în jos) și alte măsurători.

Eu am fost un caz fericit care a putut alege între cele două forme. Am ales rotund pentru a evita riscul rotirii implantului (sunt cazuri în care implantul se rotește și nu mai arată așa cum trebuie). Cu toate acestea forma este foarte naturală.

În ceea ce privește mărimea un minim nu știu dacă există, însă un maxim există cu siguranță. Contează diametrul sânilor, mărimea toracelui și probabil și altele. Depinde foarte mult și de doctor. Cei care se respectă nu pun mai mult decât intră, însă sunt unii care pentru bani iți pun cât vrei tu. De asemenea, cu cât mărimea e mai mare, cu atât e posibil să fie mai dureros.

La mine ar fi mers maxim 300 cc iar eu am ales 295, de la Allergan (fostele Matrix), rotunde, introduse submuscular cu incizie în șanțul inframamar (ceea ce înseamnă că voi putea să alăptez când și dacă va fi cazul). Am trecut de la cupa 70 A (care fie vorba între noi îmi era cam mare) la 70 C.

Cum a decurs totul (textul de mai jos a fost scris la 3 zile dupa operatie):

Mi s-a zis sa vin in data de 24 la ora 14:30 la Anais Medical Center (undeva la Aviatorilor). Am ajuns putin mai devreme, doctorul si anestezista au ajuns la 14:30 fix, inca o tipa care se opera in aceeasi zi ajunsese ceva mai devreme ca mine, asa ca era deja imbracata “for surgery” si au luat-o pe ea prima. A durat aproximativ o ora la ea, timp in care va puteti imagina cam ce morcov aveam. Dupa care a venit doctorul si m-a luat de manuta, m-a dus si mi-a facut pozele “before”, mi-a zis vreo 2 bancuri sa mai detensioneze atmosfera, am vorbit cu anestezista de alergii, intolerante, boli si alte alea, m-am urcat pe masa, am auzit un “fa-i intai un *insert medical term here*” dupa care s-a rupt firul.

M-am trezit…ma rog, impropriu spus trezit ca eram jumate adormita, in rezerva, in pat. Stiu ca nu puteam sa respir (de fapt, am fost intubata si for some reason uitasem cum sa respir singura, lol), probabil si din cauza presiunii de pe piept. Mi-au bagat masca cu oxigen, picaturi de nas si totul a fost ok. Asta se intampla pe la vreo ora 5 sau 6. Pana seara, pe la 21 cand a plecat mr. am tot motait. Ma mai trezeam cate 5 minute, mai vorbeam putin si adormeam la loc.

Durerile sunt suportabile, cel putin pentru mine care am avut febra musculara sanatoasa, ca nu puteam sa duc mana la gura. Exact asa poate fi descrisa durerea: ca o febra musculara foarte puternica. Insa se mai adauga si disconfortul de a avea ceva sub piele, pielea foarte intinsa si presiunea de pe piept. Pe mine nu m-au deranjat foarte tare. Noaptea au inceput sa ma doara inciziile putin si am cerut un calmant. Big mistake. M-au luat niste ameteli urate de tot si greturi, asa ca am cam  vomat toata noaptea, in ciuda antivomitivelor destul de puternice facute inainte.

A doua zi mi-a fost tot destul de rau, insa nu din cauza durerii ci din cauza greturilor si a faptului ca nu prea puteam sa mananc, deci nici sa prind ceva puteri. Ah, am uitat sa zic ca am plecat acasa pe la vreo 8 a doua zi dimineata pentru ca n-am mai vrut sa stau in spital iar doc a zis ca e Ok. Ziua a fost cum a fost, insa noaptea a fost un chin. Am dormit, insa foarte chinuit, doar pe spate. Dimineata ma dureau absolut toate, nu puteam sa stau in nici o pozitie…ba imi mai era si rau. Catre seara mi-am revenit, am reusit sa mananc, ba chiar m-am uitat si la ceva filme iar seara am dormit destul de ok, am reusit sa dorm si pe o parte, chiar daca a fost ceva mai dificil.
Azi (a 3-a zi dupa operatie) ma simt chiar bine. Am avut curajul sa dau jos bustiera si sa admir “fetele” care arata foarte bine :D Sunt umflate si sus ce-i drept, insa e normal, o sa se lase cu timpul si o sa prinda forma care trebuie. Durerile sunt in continuare suportabile, din cand in cand ma mai frig cicatricile si mai simt intepaturi (lucruri absolut normale din cate am citit). 

Perioada de dupa

Primele 3 zile sunt critice. E nevoie de cineva în preajma voastră în permanență. Deși eu nu am avut dureri mari tot nu puteam să fac chestii uzuale gen să apăs clanța sau să ridic cana cu apă.

M-au ajutat foarte mult paiele (nu puteam să ridic cana dar puteam să cobor capul) și mazărea congelată (cât m-am bucurat că aveam mazăre în congelator…a fost excelentă pe post de compresă).

N-am putut dormi pe o parte cam două săptămâni – URĂSC să dorm pe spate așa că ăsta a fost cel mai mare chin pentru mine (tot atât n-am putut să ridic mâinile mai sus de nivelul sânilor) și a durat cam o lună până să pot conduce.

După 3 luni au început să coboare (erau aproape de clavicula inițial) iar dupa vreo un an să arate și să se simtă foarte natural.

Au trecut doi ani și jumătate de atunci și nu am regretat niciun moment că am făcut acest pas 🙂

Cam la 6 luni îmi fac și o ecografie să mă asigur că totul e în regulă. În mod normal e ok la 1 an dar eu aveam un mic nodul (din ăla fără risc) pe care îl monitorizam ceva mai des. Se pare ca de vreun an a dispărut însă eu o să fac ecografiile tot la 6 luni, just to be safe.

Dacă aveți întrebări legate de acest subiect, vă răspund cu plăcere în măsura în care mă pricep.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestmail

51 Comments

  1. Cecilia
    Jan 30, 2013

    Esti foarte curajoasa ca sa faci asa ceva! Eu nu m-as duce intr-un spital/clinica decat daca ar fi ceva de rezolvat, in rest sa nu vad medici si din astea.
    O zi frumoasa!

  2. Loredana
    Jan 30, 2013

    Am citit cu sufletul la gura sa vad…daca ai regretat. Eu cred ca asta e partea super, ca nu ai probleme, pareri de rau etc.
    Ce sa zic, te invidiez oarecum. Ca doar port 75 B. :))

  3. kleopatra
    Jan 31, 2013

    Multumesc pentru articole. Cel mai mult mi-a placut descrierea despre tine…ce ai simtit tu. Si e foarte buna ideea de a scrie la scurt timp dupa experienta.
    Dar…mie mi-e friiica de spitale si doctori. Si deocamdata sunt multumita de dotarile mele.

    • Epurica
      Feb 1, 2013

      Pai pana la urma asta-i important, nu?:) Ce simte pacientul…ca peste tot scrie ce se intampla in teorie insa foarte rar gasesti povesti personale (asta fiind si motivul pentru care am decis sa povestesc experientele astea pe blog). Te invidiez ca n-ai “aspiratii” din astea…pe mine m-au chinuit multi ani pana am avut curajul si fondurile necesare…

      • kleopatra
        Feb 1, 2013

        Cel mai important e sa te simti tu bine pana la urma.
        Intr-un fel admir persoanele care au curajul sa faca pasul asta, dar si mai mult cele care nu se scund dupa deget cand vine vorba de subiect.

      • andreea_blue7
        Feb 16, 2013

        Eu is operata de 2 zile si credeti-ma k citesc toate forumurile existente pt k si eu trec prin momente oribile…. citind articolul de mai sus park mi s-a luat o piatra de pe suflet… pt k am sanii foarte umflati (pana si zona dintre sani e umflata)mai ales lateral si in partea de sus…aproape k ating clavicula. In rest ma simt bine. Intr-adevar durerile nu sunt insuportabile…doar k se intensifica seara si dimineata,iar dimineata din cauza k stand o noapte intreaga in aceeasi pozitie,in momentul in care te ridici din pat(tr sa te ajute cineva)simti k iti cad…dar durerea se amelioreaza peste zi….Mie domnul doctor mi-a spus sa fiu dinamica sa ma plimb prin casa chiar sa si ies pe afara 10 -15 min sa nu stau numai in pat . Acum astept sa se vada rezultatul final pt k acum mi se par un pic cam mari(370),pt k is exagerat de umflati cel putin asa ii vad io. Deci fetelor dak va doriti sani …va spun din inima k durerile nu sunt exagerate.

        • Epurica
          Feb 16, 2013

          E normal sa fie foarte umflate si e normal sa fii foarte umflata si intre sani si pe lateral (eu chiar aveam si o acumulare de lichid in zonele respective).
          Asa e, si mie mi-a spus sa nu stau doar in pat, sa ma plimb macar prin casa. Mai scad putin dupa ce se dezumfla insa nu cred ca va fi o diferenta majora (cel putin la mine nu a fost).

  4. Milena
    Jan 31, 2013

    ai fost tare curajoasa, felicitari ca tot a fost cum ti-ai dorit! eu vroiam sa te intreb de pret…m-am gandit de multe ori la implanturi, zilele trecute chiar mai mult pentru ca am avut ocazia de a pipai unele. ok, suna foarte straniu, dar eram la o prietena acasa si la un moment dat am ajuns la subiectul slabire etc. si ea a zis ca a fost mereu slaba, ca a avut sanii super mici cand era mai tanara si apoi eu am intrebat-o cum de i-au crescut asa si a zis ca “pai mi-am facut implant de vreo 3 ani” si apoi isi ridica bluza si zice “uite, poti sa atingi, daca vrei sa vezi cum se simt”. si da, i-am pipait, ca eram mega curioasa. :))) si se simt fain :D. ea e din Columbia, si-a facut operatia acolo si a dat 2000 de dolari parca. daca nu vrei sa imi raspunzi aici, you have my mail si sper sa nu te deranjeze. multumim pentru relatarea experientei, pentru mine a fost utila. pup!

    • Epurica
      Feb 1, 2013

      Nu-i niciun secret:) am platit 3000 de euro acum 2 ani jumate, posibil sa se fi modificat intre timp preturile…

  5. Georgiana
    Feb 6, 2013

    Sper sa am si eu curajul pe care l-ai avut.In legatura cu cicatricile..sunt vizibile tare?

    • Epurica
      Feb 6, 2013

      Sunt vizibile, in sensul ca daca stii unde sa te uiti se vede ca ai fost operata. Altfel le vad doar eu si cu sotul, daca porti sutien nu se vad deloc.

  6. laura
    Feb 19, 2013

    Poti sa-mi spui, te rog, dupa cat timp ai putut sa-ti reiei activitatile zilnice? Mers la serviciu etc..

    • Epurica
      Feb 20, 2013

      In perioada respectiva nu lucram asa ca n-a fost cazul de serviciu. Dar cred ca dupa 2 saptamani am fost ok 🙂

  7. Alexandra
    Oct 2, 2013

    Buna,

    Am auzit de la o cunostiinta cum ca iarna implanturile le simti reci, ca e un chin cu ele, nu se incalzesc.
    Mie una mi se pare o tampenie si voiam sa stiu daca e adevarat.

    • Epurica
      Oct 2, 2013

      Partial adevarat 🙂 Daca e foarte frig afara si ingheti, intr-adevar, se simt reci la atingere (dar la fel si pielea, deci nu e o proprietate a implanturilor) si dureaza putin mai mult pana revin la o temperatura normala (fata de restul corpului care e vascularizat). Nu se simt reci si nu e deranjant, simti ca sunt reci doar daca pui mana.
      Acum nu te gandi ca e nu stiu ce diferenta, in general au aceeasi temperatura ca restul toracelui.

  8. Alina
    Feb 18, 2014

    Hey,
    Proaspata REoperata de 8 zile – din pacate, la prima operatie, corpul mi-a respins firele interioare, astfel deschizandu-se operatia (zice dnul dr, eu fiind sceptica in privinta asta) – resimt ceva miscandu-se in sanul stang, ca si la prima operatie, intreband la control, mi-a spus ca este un lichid care se va resoarbe in corp . Ai spus ca ai avut si tu lichid, ce simteai, ai urmat tratament ptr asa ceva ?
    Cat despre cele care isi doresc, good luck 😀 , desi cu 2 operatii suferite intr-o luna, jur ca mi-as mai face inca 2 :)) , Doamne fereste !!! Durerile sunt suportabile, primele 5 zile au fost critice ptr mine insa satisfactia de dupa este de nedescris . Merita !

    Numai bine ,
    Alina

    • Epurica
      Feb 18, 2014

      Alina, poti sa descrii mai in detaliu senzatia pe care o simti? Eu lichidul l-am avut acumulat intre sani si putin pe lateral, spre axila. Se simtea ca si cum ai apasa pe un burete, se misca lichidul sub piele si uneori chiar se auzea un sunet ciudatel, de lichid in miscare.
      Imi pare rau ca a trebuit sa treci prin doua operatii 🙁 Iti tin pumnii ca de data asta sa fie totul ok.
      ps: dupa ce cicatricile incep sa se vindece (adica pica cojitele), sa folosesti un tratament pe baza de silicon, ajuta mult la o vindecare frumoasa 🙂

  9. anca
    Jul 10, 2014

    Buna,
    In trei saptamani urmeaza sa ma operez si eu. recunosc…ma regasesc in cele mentionate de tine, referitor la aspectul meu. Cred ca la mine este si mai rau, pieptul meu este foarte slab si osos. Sper sa resolve ceva domnul doctor…sper! Ce vroiam sa te intreb, chiar daca poate parea fara importanta…ce trebuie sa am la mine in gentuta in ziua cand stau la clinica? Si crezi ca ar fi prea imprudent sa ma duc la mare dupa? Cu promisiunea ca stau cat mai acoperita la soare?
    Merci

    • Epurica
      Jul 14, 2014

      Eu te-as sfatui sa iti iei o pijama cu nasturi in fata, pentru ca o sa iti fie greu sa ridici mainile. Apoi ceva o bluza pe care sa o poti imbraca usor, preferabil o camasa. Ceva de mancare (banane, biscuiti, in orice caz, ceva usurel) in cazul in care poti manca dupa anestezie. Daca te operezi la privat in principiu nu ai nevoie de foarte multe. Daca o faci la stat…cred ca ai nevoie inclusiv de hartie igienica si bani pentru asistente.
      In ceea ce priveste mersul la mare…cel putin vreo 10 zile vei fi bandajata. Apoi va trebui sa porti bustiera, non-stop, cel putin vreo 3 luni. Daca pentru tine e ok in conditiile astea, poti merge 🙂 Nu soarele e problema ci faptul ca ai doua rani nevindecate intr-un loc in care e mult nisip.

  10. bubu_miha
    Aug 12, 2014

    Buna ! Voiam sa-ti zic ca te admir f mult pt curajul de a te opera. Si eu ma aflu intr-o situatie similara (f slaba, fara sani). Am fost la Bacau la d-l dr. Stan, nu pot sa zic ca sunt din cale afara de multumita de primul consult, dar am ales din ratiuni de proximitate geografica. Alti medici care mi-au atras atentia ar fi Ovidiu Grecu si Radu Ionescu. As tinde catre ultimul (un pic mai ieftin ca la Stan, 4000 fata de 4500 de euro) si foloseste aceeasi pensa Elman care se pare ca reduce din complicatiile post-operatorii. Eu sunt si f sensibila la durere, mi-am revenit greu dupa un implant dentar, nu stiu cum o sa-mi revin dupa o operatie de augmentare mamara. Daca ai vre-un sfat pt mine, m-as simti mult mai bine. Apropo de vizibilitatea implantului in lateral, mi-a spus si mie ca probabil se va vedea ca deh, va fi doar piele si implantul :)), dar m-am mai linistit citind la tine, deci nu e asa de grav. 🙂
    Ok, merci deocamdata ! Hug ! :*

  11. cristina
    Nov 11, 2014

    Buna! Am 40 de ani si toata viata am fost complexata de sanii mei mici . Acum ma tot gandesc sa-mi pun implanturi dar eu, sunt foarte anxioasa , fac atacuri de panica si de vreo 6 ani iau seroxat este un anxiolitic . Mai nou am la sanii niste chisturi si ma gandesc ca din cauza acestor probleme nu o sa pot sa fac aceasta operatie. recunosc ca imi este cumplit de frica de perioada de dupa operatie sa nu intru in panica de la dureri . As dorii tare mult sa imi dai un sfat o parere daca se poate. Multumesc !

    • Epurica
      Nov 23, 2014

      Salut,
      Si eu am probleme cu anxietatea, dar nu grave. Insa stiu ce inseamna si cat de neplacut este. Chisturile pot sau nu sa reprezinte o problema (doar medicul iti poate spune dupa ce faci o ecografie) insa cu anxietatea e mai problematic. Pana la urma depinde in totalitate de tine, daca tu crezi ca vei fi ok dupa sau nu. Durerile sunt diferite de la o persoana la alta, la mine nu a fost cine stie ce insa am prietene care au trecut prin perioade foarte dureroase dupa operatie.

    • anca
      Nov 23, 2014

      Buna. Am 32 de ani. M-am operat acum 3 luni. La dr Zegrea. Submuscular. Te rog sa ma crezi pe cuvant ca nu ai de ce sa iti faci griji cu durerea! Teoretic submuscular durerile sunt mai mari si perioada de recuperare este mai lunga! Dar este ok!!! Nu doare asa tare. Este fff suportabil. Crede-ma! Si sunt complet multumita. Din toate punctele de vedere!!!

      • Epurica
        Nov 23, 2014

        Felicitari Anca! 🙂 Ce marime ai? Eu am 290cc, maxim ar fi fost 300 la mine. Am inteles ca marimea influenteaza durerile (ceea ce e logic de altfel): cu cat mai mare, cu atat e muschiul mai intins si durerile mai mari.

        • anca
          Nov 23, 2014

          Buna. Eu aveam toracele fff slab si osos…si piele putina. Sunt anatomice 350. Initial a zis 400cc dar dupa masuratori a constatat ca e prea mult!!! Sunt happy!!! Si recomand tuturor care simt ca asta e lucrul care le lipseste ptr a fi fericite cu ele insele!!! A fost inconfortabil…nu f dureros!

      • laura
        Aug 25, 2015

        Your message…
        Esti multumita de Dr. Zegrea? A ales anatomice pt tine? Cum sunt acum, dupa un timp? Va felicit pentru curaj pe toate!

        • Anca
          Sep 9, 2015

          Your message…
          Buna. Sunt fff multumita de Dr Zegrea. Mi-a acordat toata atentia. Si da…a ales anatomice cu profil moderat. Dar nu a ales singur. Mi-a recomandat, dar alegerea a fost a mea. Nu mi s-ar fi pptrivit rotunde din cauza fizionomiei mele. Si eu am vrut cat mai naturale. Si acum, dupa un an, nu se cunoaste ca am implant. Pur si simplu par naturale. Sunt fff fericita ca am facut operatia intr-un final!!!!

  12. ANDREEA
    Dec 10, 2014

    eu sunt curioasa ce dureri ai avut cand ai vomitat….?!

    • Epurica
      Dec 10, 2014

      Durerile sunt cele cauzate de operatie, voma nu provoaca dureri (decat daca dureaza mai mult de 1-2 zile sau sunt episoade foarte dese, caz in care apare febra musculara la abdomen). E doar senzatia de greata care e neplacuta.

  13. georgiana
    Feb 12, 2015

    Buna ! Azi am făcut 2 saptamani de la operație. .suny asa de trista si speriata pt ca simt la sanul stâng cum se misca implantul cand merg..este normal asa ceva..a ti pățit? ? Parca se invarte inauntru si ma simt foarte aiurea..menționez nu am deloc durere numai ca este foarte inconfortabil. Ms mult.

    • Epurica
      Feb 13, 2015

      Salut Georgiana. 2 saptamani este mult prea devreme pentru a trage concluzii. Zona este inca umflata, uneori mai e si lichid care inca nu s-a absorbit si pana la urma e vorba de un corp strain cu care trebuie sa ne obisnuim 🙂 Sfatul meu este sa discuti cu medicul in primul rand. Implantul nu ar trebui sa se invarta atat de usor. Este pus submuscular sau subglandular? Implantul e rotund sau anatomic?

  14. Alexandra
    Jun 15, 2015

    Your message…
    Salut.Felicitari pentru alegerea facuta . Eu m-am operat acum 4 zile şi ma simt deja foarte bine. Durerile le pot descrie in 3 felur: 1 intepaturile , 2. febra musculara şi 3 o durere foarte neplacuta a sternului care nu ştiu daca este normala .uneori cand fac o mişcare greşita respir cu greu datorita acestei dureri nu pot respira adınc .Ai avut şi tu acest tip de disconfort?

    • Epurica
      Jun 21, 2015

      Alexandra, scuze ca iti raspund asa tarziu. De acum cred ca esti deja mai bine 🙂 Eu tocmai am trecut prin a doua operatie (laparoscopie pentru eliminarea unor chisturi pe ovare). Da, durerile sunt normale, mai ramane si putin aer sau lichid cateodata, iar atunci cand se misca provoaca dureri. Se resoarbe in cateva zile.

  15. elena
    Oct 22, 2015

    Your message…
    Buna,am 7 zile de la operatie si abia azi a 7 a inceput febra musculara la nivelul bratelor foarte puternic,incat ma tine foarte rau sub brate cand ma ridic!E ceva normal si dupa 7 zile te rog sa mi rasp ,ms

    • Epurica
      Oct 22, 2015

      Cum e plasat implantul, submuscular sau subglandular? In principiu durerile sunt normale, eu am avut mici dureri si la o luna dupa. Cel mai indicat ar fi sa discuti cu medicul care te-a operat, el te poate lamuri cel mai bine 🙂

  16. Ioana
    Jan 28, 2016

    Your message…
    Buna . am si eu o intrebare daca cumva ai auzit despre asta. am 5 zile de la operatie. a fost de corectare asimetrie cu 275 si 300 submuscular. din a 3 a zi am o greata care persista mai ales spre seara. vreo idee daca ar fi vreo legatura cu anestezia? cu epuizarea fizica? ma apuca disperarea de starea asta de rau.

    • Epurica
      Jan 28, 2016

      Vezi sa nu fie un efect advers al unuia din medicamentele pe care le iei. Eu am luat Ketonal dupa operatie si imi cauza o greata teribila. Dupa ce l-am schimbat a fost ok.
      Discuta cu doctorul pentru ca nu e ok. Primele 1-2 zile mai poate fi vorba de anestezie, dar dupa 5 zile in mod sigur e vorba de altceva.

      • ioana
        Jan 29, 2016

        Your message…
        am luat ketonal si un antibiotic care poate da greata. dar am intrerupt tot de 3 zile din cauza unei enterocolite. iau metroclopramid acum si am mainluat algocalmin. stiu ca nu e ok. dar nici ei nu prea isi dau seama. e groaznic. sper sa trec repede peste. mersi de raspuns

        • Epurica
          Jan 29, 2016

          In cazul asta e foarte posibil sa fie din cauza enterocolitei. Poti sa incerci ghimbir pentru greata, mie imi face foarte bine.

          • ioana
            Apr 22, 2016

            Your message…
            Multumesc mult pt sfat. ceaiul de ghimbir a fost f bun. dupa o saptamana a disparut greata. se pare ca antibioticul nu mi-a priit deloc. acum am 3 luni de la operatie si e bine. am niste usoare onduleuri pe implantul stang pe interior intre sani. mi-a zis dr. ca e ok.

  17. Andreea
    Apr 22, 2016

    Your message…
    Buna eu am 3 saptamani de la operatie . In a doua saptamana mi-a curs un lichid am mers la doctor ma stors acolo si ma cusut . Acum pe 24. 04 fac o luna . Si am observat ca iar sa strans lichidul la sanul drept .. stiti in cat timp se resoarbe de organizm ? Sau ce e de facut ? Sunt foarte speriata

    • Epurica
      Apr 22, 2016

      Salut Andreea,
      Ce fel de lichid? Incolor? Daca da, si eu am avut la inceput, il simteam cum se plimba cand apasam usor cu mana, mai ales intre sani. Nu mai retin in cat timp s-a resorbit. Daca lichidul e colorat e posibil sa fie infectie asa ca iti recomand sa ajungi urgent la medic.
      Multa sanatate!

  18. Andreea
    Apr 22, 2016

    Your message…
    E color . Dr a luat proba pentru laborator . La analiza a esit ca nu e infectie . Luni am programare la medic voi vedea ce va fi

  19. Andreea
    Apr 22, 2016

    Your message…exact intre sani se simte si sub brat si cand apasa usor simt cum se plimba si apoi vine la loc .

  20. maria
    Jul 27, 2016

    Your message…
    Buna! M.am operat acum 2 luni (implant rotund 300). Totul a decurs normal, nu au fost probleme, durerile au trecut cam dupa 2 sapt, insa acum (dupa 2 luni) am inceput sa mai simt ceva intepaturi la sanul stang. Ma cam sperie, insa nu atat de tare incat sa merg la doctor(plus ca doctorul este in turcia:)) ). Un sfat, va rog?

  21. Ioana
    Aug 29, 2016

    Your message…
    Buna!!! Am citit mai sus ca ai avut si tu senzatia de burete si fosnet de parca e ceva inauntru la implant cand se misca. Cand ma aplec si ma ridic. E f deranjant pt mine mental. Cam in ce perioada ai simtit asta? La eco mi-a spus ca am f putin lichid doar la unul din sani si explicatia doctorului a fost ca simt inplantul cand se misca. Ti-a trecut senzatia asta ? E oribil daca ramane asa. Am 8 luni de la operatie . Cam de 2 luni am ineput sa simt. Implanturile sunt coborate arata f bine. Numai ca am fosneala asta la miscare. Nu am gasi nimic pe net despre asta. Astept cu nerabdare raspunsul tau

    • Epurica
      Sep 7, 2016

      Salut Ioana,
      As fi vrut sa te pot incuraja insa din pacate eu nu am experimentat nimic de genul dupa primele 2-3 luni (cand intr-adevar, mai auzeam cate un “slosh-slosh” cand ma miscam). Ce tip de implant ai (poate e unul dintre factori)? Al meu e rotund si texturat. Nu stiu daca se misca, si cat de mult, cert e ca nu simt nimic.
      Sugestia mea ar fi sa ceri si o a doua opinie daca ai posibilitatea.

      • Ioana
        Sep 7, 2016

        Your message…
        Am Mentor rotunde. Eu chiar sper sa nu ramana asa. Am mai cautat. E posibil sa fie facut buzunarul prea mare. Deja la 9 luni de la operatie sanii mei sunt f mobili. Ii pot apropia unul de altul f usor. Nu cred ca e chiar normal. O sa mai cer o parere la un plastician. Ar fi groaznic sa raman cu senzatia asta. Acum sunt si gravida si a coincis perioada cu fosnitul cu perioada cand am aflat despre sarcina. Am aproape 3 luni. Mersi pt raspuns. Sper sa fie bine.

  22. cum alegi un implant dentar
    Oct 13, 2016

    Pana la urma, un implant mamar este cam acelasi lucru cu un implant dentar…. ambele iti imbunatatesc stima de sine.

Submit a Comment