Saturday Casual Talk – The story of us

Happy Valentine’s Day! 🙂

Eu nu sarbatoresc niciodata de Valentine’s Day. Nu sunt anti, nu ma deranjeaza ca alti oameni sarbatoresc. Pur si simplu pe mine nu ma atrage. In plus, nu-mi place aglomeratia. Si cred ca stim cu totii cum e pe 14 Februarie in restaurantele bune 🙂 Dar pentru ca tot este ziua indragostitilor astazi, m-am gandit sa va spun povestea noastra.

Totul a inceput in 2007. Cu un an inainte fusesem indragostita pana peste urechi de un tip care nu-si dorea nimic serios. Ne vedeam din cand in cand, situatia era cam neplacuta, dar atat de tare aveam capsa pusa pe el ca am taraganat-o ceva mai mult de jumatate de an. Apoi a venit vacanta, am plecat la ai mei si…am aprins o flacara mai veche. Bineinteles, n-a fost decat “iubire de-o vara”, asa ca prin toamna lui 2007 eram singura si profund dezamagita.

Incetasem sa-mi mai doresc iubiri ca-n povesti si un print pe cal alb. Dar unde poti sa cunosti oameni noi? In club? Incercasem deja, lucrurile se schimba mult la lumina zilei. La facultate? Imi cunosteam deja toti colegii, cei mai multi erau deja cuplati iar cei singuri nu erau genul meu. La munca? Inca mai cred ca e o idee excelenta sa nu mixezi relatiile amoroase cu cele profesionale.

Asa ca am facut ce nu credeam ca voi face vreodata: mi-am facut cont pe un site de online dating. M-am gandit ca macar asa pot discuta inainte sa ies undeva, sa-mi dau seama de nivelul de inteligenta al interlocutorului si daca avem subiecte in comun.

Dupa cateva intalniri care nu au evoluat spre altceva, am dat peste profilul lui. Mi s-a parut arogant. Inteligent, dar arogant. Si pana sa ma dezmeticesc, ii trimisesem deja un mesaj: “My, my…you’re a real catch, aren’t you?”. Nu mai tin minte ce mi-a raspuns, dar stiu sigur ca m-a facut sa rad.

Au urmat zeci de mesaje kilometrice. Aveam multe in comun si eram pe aceeasi lungime de unda. Dupa vreo o saptamana am acceptat sa mutam discutia pe messenger. Eram zombie la facultate pentru ca petreceam toate noptile vorbind cu el. Si simteam ca…ma indragostesc. Mi se parea imposibil, doar nu-l vazusem niciodata!

Dupa cateva saptamani, am convenit sa ne intalnim. Stiu ca trebuia sa ne vedem intr-o joi si l-am intrebat luni daca nu ar fi bine sa facem schimb de numere de telefon (stiam ca in urmatoarele zile am un program mai incarcat si nu voi avea timp de calculator). A zis ca nu, ca oricum daca ar vrea numarul meu ar putea sa faca rost foarte usor de el. Challenge accepted!

In urmatoarea zi eram in autobuz, ma suna secretara de la facultate. Cica  a sunat un domn care mi-a gasit legitimatia de student si ca a cerut numarul meu de telefon sa mi-o inapoieze, dar ei nu au voie sa divulge informatii despre studenti si i-a spus sa o aduca la secretariat. Bineinteles ca nu imi pierdusem nicio legitimatie 🙂

M-a mai sunat si un bun prieten sa imi spuna ca a dat peste datele lui de contact si ca l-a sunat si daca e ok sa ii dea numarul meu. Of course not! Apoi am aflat ca sunase si la mine la munca si tot n-a reusit sa obtina nimic.

Hehe, se pare ca nu era chiar asa usor. Pana la urma am facut schimb de numere de telefon de bunavoie 🙂

A venit si ziua de joi, ramasese ca merg la el la o cafea. Mi s-a parut planul perfect: stiau deja cateva prietene unde merg, la ce adresa si la ce ora si aveau instructiuni precise sa ma sune la anumite intervale de timp sa pot evada in caz de ceva. Acum gandindu-ma in urma imi dau seama ca a fost cea mai proasta idee, puteam sa dau peste cine stie ce nebun. Dar deh, la 20 de ani aveam impresia ca nimic nu mi se poate intampla.

Ei bine, norocul a fost de partea mea, omul chiar era super ok si chiar ne intelegeam din priviri. Am povestit cate-n luna si in stele, ne-am uitat la un film, am mai povestit din nou…si fara sa-mi dau seama se facuse ora 2 si ceva. Colega mea de apartament era deja disperata ca nu mai ajungeam acasa. In cele din urma am decis ca voi ramane la el pana dimineata (stateam intr-un cartier destul de dubios si imi era cam frica sa merg singura cu taxiul). Si am ramas…pana in dimineata zilei de astazi, 7 ani si ceva mai tarziu 🙂

Mereu glumim ca asta e cea mai lunga intalnire la cafea din istoria omenirii 🙂

Acum lasand gluma la o parte, inca nu-mi vine sa cred ce noroc am avut si ce intorsatura urata ar fi putut sa ia lucrurile.

Voi cum v-ati cunoscut jumatatea?

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestmail

1 Comment

  1. Camelia
    Feb 14, 2015

    Eu de ce nu stiam ca voi v-ati intalnit asa? :))

Submit a Comment