Implantul mamar – Part III

Citiți înainte Partea I și Partea II.

Am tot amânat postările din seria aceasta pentru că necesită destul de multă documentare iar eu nu aveam timpul necesar. Cred totuși că e mai important să aflați experiența mea decât să vă povestesc istoria implanturilor.

Vreau sa va spun înainte câteva lucruri  care mi se par foarte importante despre formă și volum. Forma implantului în general nu se alege de către pacientă (mă rog, decât în cazul în care se potrivesc ambele, și anatomic și rotund) ci în funcîie de distanța dintre mamelon și șanțul mamar (la cele cu distanța mai mică merg anatomicele, la cele cu distanța mare merg rotundele), în funcție de poziția mamelonului (îndreptat în sus sau în jos) și alte măsurători.

Eu am fost un caz fericit care a putut alege între cele două forme. Am ales rotund pentru a evita riscul rotirii implantului (sunt cazuri în care implantul se rotește și nu mai arată așa cum trebuie). Cu toate acestea forma este foarte naturală.

În ceea ce privește mărimea un minim nu știu dacă există, însă un maxim există cu siguranță. Contează diametrul sânilor, mărimea toracelui și probabil și altele. Depinde foarte mult și de doctor. Cei care se respectă nu pun mai mult decât intră, însă sunt unii care pentru bani iți pun cât vrei tu. De asemenea, cu cât mărimea e mai mare, cu atât e posibil să fie mai dureros.

La mine ar fi mers maxim 300 cc iar eu am ales 295, de la Allergan (fostele Matrix), rotunde, introduse submuscular cu incizie în șanțul inframamar (ceea ce înseamnă că voi putea să alăptez când și dacă va fi cazul). Am trecut de la cupa 70 A (care fie vorba între noi îmi era cam mare) la 70 C.

Cum a decurs totul (textul de mai jos a fost scris la 3 zile dupa operatie):

Mi s-a zis sa vin in data de 24 la ora 14:30 la Anais Medical Center (undeva la Aviatorilor). Am ajuns putin mai devreme, doctorul si anestezista au ajuns la 14:30 fix, inca o tipa care se opera in aceeasi zi ajunsese ceva mai devreme ca mine, asa ca era deja imbracata “for surgery” si au luat-o pe ea prima. A durat aproximativ o ora la ea, timp in care va puteti imagina cam ce morcov aveam. Dupa care a venit doctorul si m-a luat de manuta, m-a dus si mi-a facut pozele “before”, mi-a zis vreo 2 bancuri sa mai detensioneze atmosfera, am vorbit cu anestezista de alergii, intolerante, boli si alte alea, m-am urcat pe masa, am auzit un “fa-i intai un *insert medical term here*” dupa care s-a rupt firul.

M-am trezit…ma rog, impropriu spus trezit ca eram jumate adormita, in rezerva, in pat. Stiu ca nu puteam sa respir (de fapt, am fost intubata si for some reason uitasem cum sa respir singura, lol), probabil si din cauza presiunii de pe piept. Mi-au bagat masca cu oxigen, picaturi de nas si totul a fost ok. Asta se intampla pe la vreo ora 5 sau 6. Pana seara, pe la 21 cand a plecat mr. am tot motait. Ma mai trezeam cate 5 minute, mai vorbeam putin si adormeam la loc.

Durerile sunt suportabile, cel putin pentru mine care am avut febra musculara sanatoasa, ca nu puteam sa duc mana la gura. Exact asa poate fi descrisa durerea: ca o febra musculara foarte puternica. Insa se mai adauga si disconfortul de a avea ceva sub piele, pielea foarte intinsa si presiunea de pe piept. Pe mine nu m-au deranjat foarte tare. Noaptea au inceput sa ma doara inciziile putin si am cerut un calmant. Big mistake. M-au luat niste ameteli urate de tot si greturi, asa ca am cam  vomat toata noaptea, in ciuda antivomitivelor destul de puternice facute inainte.

A doua zi mi-a fost tot destul de rau, insa nu din cauza durerii ci din cauza greturilor si a faptului ca nu prea puteam sa mananc, deci nici sa prind ceva puteri. Ah, am uitat sa zic ca am plecat acasa pe la vreo 8 a doua zi dimineata pentru ca n-am mai vrut sa stau in spital iar doc a zis ca e Ok. Ziua a fost cum a fost, insa noaptea a fost un chin. Am dormit, insa foarte chinuit, doar pe spate. Dimineata ma dureau absolut toate, nu puteam sa stau in nici o pozitie…ba imi mai era si rau. Catre seara mi-am revenit, am reusit sa mananc, ba chiar m-am uitat si la ceva filme iar seara am dormit destul de ok, am reusit sa dorm si pe o parte, chiar daca a fost ceva mai dificil.
Azi (a 3-a zi dupa operatie) ma simt chiar bine. Am avut curajul sa dau jos bustiera si sa admir “fetele” care arata foarte bine :D Sunt umflate si sus ce-i drept, insa e normal, o sa se lase cu timpul si o sa prinda forma care trebuie. Durerile sunt in continuare suportabile, din cand in cand ma mai frig cicatricile si mai simt intepaturi (lucruri absolut normale din cate am citit). 

Perioada de dupa

Primele 3 zile sunt critice. E nevoie de cineva în preajma voastră în permanență. Deși eu nu am avut dureri mari tot nu puteam să fac chestii uzuale gen să apăs clanța sau să ridic cana cu apă.

M-au ajutat foarte mult paiele (nu puteam să ridic cana dar puteam să cobor capul) și mazărea congelată (cât m-am bucurat că aveam mazăre în congelator…a fost excelentă pe post de compresă).

N-am putut dormi pe o parte cam două săptămâni – URĂSC să dorm pe spate așa că ăsta a fost cel mai mare chin pentru mine (tot atât n-am putut să ridic mâinile mai sus de nivelul sânilor) și a durat cam o lună până să pot conduce.

După 3 luni au început să coboare (erau aproape de clavicula inițial) iar dupa vreo un an să arate și să se simtă foarte natural.

Au trecut doi ani și jumătate de atunci și nu am regretat niciun moment că am făcut acest pas 🙂

Cam la 6 luni îmi fac și o ecografie să mă asigur că totul e în regulă. În mod normal e ok la 1 an dar eu aveam un mic nodul (din ăla fără risc) pe care îl monitorizam ceva mai des. Se pare ca de vreun an a dispărut însă eu o să fac ecografiile tot la 6 luni, just to be safe.

Dacă aveți întrebări legate de acest subiect, vă răspund cu plăcere în măsura în care mă pricep.

Facebooktwitterredditpinterestmail